Gregg Bleakney şi impresionanta lui călătorie pe bicicletă
În anul 2005, Gregg Bleakney, a dat dovadă de un curaj uimitor când şi-a vândut tot ceea ce deţinea (casa, maşina, mobilierul, etc) şi a pornit într-o călătorie lungă şi nelipsită de peripeţii (a fost lovit de fulger şi atacat de bandiţii Machete). A pedalat aproximativ 28.000 de km, din nordul statului Alaska până în extremitatea sudică a Americii de Sud, timp de 22 de luni. A surprins imagini mirifice, şi-a aşternut gândurile, trăirile, emoţiile şi toate acestea şi-au găsit într-un final drumul spre jurnalul său care a fost publicat cu titlul: “Bicycle Diaries”. Deasemenea, Gregg a fost în repetate rânduri impresionat de noua lume în care păşise, cât şi de oamenii pe care acesta i-a întâlnit pe parcursul călătoriei.
Câţi dintre noi am avea tăria să procedăm asemenea lui Gregg Bleakney, care a îndrăznit să lase totul deoparte pentru a porni în această minunată călătorie spre o lume necunoscută?
Sursa foto: Gregg Bleakney Photography












Ceau! Bravo, va urmaresc zilnic. Articole chiar promoveaza creativitatea.
O mica atentionare: nu merge deschideare unor articole si mai ales, vizualizarea acestor poze din superba calatorie.
Bafta!
Salutare, Marius!
Multumim mult pentru sustinere, inseamna foarte mult pentru noi. Cat despre problemele intampinate de tine, nu stiu ce sa zic. Am verificat si functioneaza totul bine. Poate e din cauza browser-ului tau.
Te mai asteptam!
Gregg Bleakney si impresionanta lui calatorie pe bicicleta – 21art…
În anul 2005, Gregg Bleakney, a dat dovadă de un curaj uimitor când şi-a vândut tot ceea ce deţinea (casa, maşina, mobilierul, etc) şi a pornit într-o călătorie lungă şi nelipsită de peripeţii (a fost lovit de fulger şi atacat de bandiţii Machete). A p…
“Câţi dintre noi am avea tăria să procedăm asemenea lui Gregg Bleakney, care a îndrăznit să lase totul deoparte pentru a porni în această minunată călătorie spre o lume necunoscută?”
Da’ depinde câţi dintre noi au chemarea asta. Câţi dintre noi au avut curajul de a studia pictura, devenind până la urmă celebri? Câţi dintre noi au avut curajul de a candida la prezidenţiale ajungând, în cele din urmă, preşedinţi de stat sau mari oameni politici? Biciclistul tău de ce nu a avut tăria de a face asta?
Bleakney a avut această forță, însă înainte de ea a avut o mare dorință, iar în spatele acesteia a stat un vis. Un vis frumos care la purtat departe.
Cu toții visăm la ceva, la cineva, aici sau departe, însă totul ține de tăria cu care muncim pentru a ne realiza mărețul vis. Mulți dintre noi renunțăm repede, subjugați probabil de acest sistem meschin în care trăim de foarte mulți ani. Însă cei care reușesc să depășească această greutate, ajung de cele mai multe ori departe.